IMPORTANŢA VACCINĂRILOR LA TURIŞTI
(Sursa: www.vaccin.ro)
În ultimele decenii turismul a luat o amploare deosebită, fiind preferate zonele tropicale, în care riscul de accidente şi de boli infecţioase este mult mai mare.
Incidenţa problemelor de sănătate la turişti
Se apreciază că frecvenţa problemelor de sănătate la 100.000 de persoane, care voiajază timp de 1 lună în ţări tropicale este următoarea:
* 55% din turişti au o problemă de sănătate în timpul voiajului
* 35% fac un episod de diaree (diareea turistului)
* 0,3-2% fac hepatită A
* 0,02-0,06% fac hepatită B
* 0,3% fac gonoree
* 0,04% fac sifilis
* 0,002-0,1% fac poliomielită
* 0,003% fac febră tifoidă
Ce trebuie să ştie un turist înainte de a pleca într-un voiaj ?
Cunoscând şi respectând câteva reguli simple, turiştii pot evita unele probleme de sănătate în timpul voiajului:
* Spălarea mâinilor înainte de fiecare masă
* Spălarea legumelor şi fructelor
* Evitarea consumului de apă de la robinet. Sunt recomandate băuturile îmbuteliate acidulate, care să fie deschise de către comerciant în faţa turistului
* Evitarea fructelor de mare atunci când provenienţa şi modul de păstrare sau preparare nu pot fi controlate
* Evitarea consumului de carne insuficient preparată termic.
* Medicamentele necesare continuării tratamentului unor boli cronice (hipertensiune arterială, diabet zaharat etc).
* Comprese sterile, plasturi, dezinfectant (betadină)
* Medicamente: antidiareice (loperamid), antialgice (paracetamol, algocalmin), antiinflamatorii nesteroidiene (diclofenac), un antibiotic cu spectru larg (ciprofloxacină), antihistaminice (claritine), antispastice (scobutil, no-spa), antiemetice (metoclopramid); sedative.
* Forfecuţă, termometru
* Cremă anti-solară
* Cremă sau dispozitiv contra ţânţarilor.
* Prezervative
Boli infecţioase care pot fi prevenite prin vaccinare, înaintea voiajului
Vor fi prezentate pe scurt principalele boli infecţioase ce pot fi contactate de turişti şi care pot fi prevenite prin vaccinare înaintea voiajului.
1.1. Febra tifoidă
Febra tifoidă (FT) este o infecţie severă, produsă de Salmonella typhi (bacilul tific).
Incidenţă
Ea este încă frecvent întâlnită în ţările subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud. În ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord apar numai cazuri de „de import”, la persoane care au voiajat recent în zone considerate la risc pentru FT. Reîntorşi în ţara de origine, turiştii bolnavi pot declanşa în jurul lor un focar de FT.
Sursă de infecţie. Cale de transmitere. Sursa de infecţie este omul bolnav de FT şi purtătorul sănătos de bacil tific. Aceştia sunt contagioşi prin materiile fecale. Transmiterea bolii se face pe cale digestivă (fecal-orală), prin intermediul mâinilor murdare sau prin consumul de apă sau alimente contaminate.
Simptomatologie şi evoluţie
Principalele simptome ale bolii sunt:
* temperatură înaltă şi persistentă;
* cefalee;
* oboseală extremă;
* stare confuzională şi/sau delir;
* scăderea apetitului;
* greaţă; diaree;
* dureri abdominale difuze;
* mărirea de volum a splinei;
* erupţie cutanată pe torace şi abdomen.
În absenţa tratamentului antibiotic pot apare complicaţii severe, care pot conduce la deces: perforaţie intestinală, hemoragie intestinală, şoc.
Prevenire
Din fericire există un vaccin contra FT, care dacă este administrat înaintea sejurului protejază turistul de această boală. El este diponibil în farmacii sub numele de Typhim Vi.
Vaccinarea constă într-o singură administrarea intramusculară. Persoana vaccinată este protejată contra FT începând cu a 3-a săptămână după vaccinare, iar protecţia durează 3 ani. Când turistul care căltoreşte într-o zonă la risc nu este vaccinat antitifoidic, el trebuie instruit să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală şi alimentară pe toată durata sejurului.
1.2. Hepatita A
Hepatita acută A este produsă de virusul hepatitc A.
Incidenţă
Hepatita A (HA) este frecvent întâlnită în ţările subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud, unde aproape toată populaţia trece prin această boală înaintea vârstei de 10 ani. În ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord apar numai cazuri „de import”, la turiştii care au călătorit recent în zone la risc.
Sursă de infecţie. Cale de transmitere
Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav care elimină virus prin materiile fecale.
Calea de transmitere este digestivă (fecal-orală) prin intermediul mâinilor murdare şi prin consumul de apă sau a alimente contaminate.
Simptomatologie şi evoluţie
La copil, adolescent şi tânăr boala este deseori asimptomatică (fără icter), trecând neobservată şi nediagnosticată. În ţările dezvoltate unde sunt afectaţi predominent adulţii şi vârstnicii, HA îmbracă forme simptomatice (icterice) de boală. La debut boala are simptome nespecifice: febră, scăderea apetitului, greaţă, vărsături, dureri abdominale, oboseală, somnolenţă. Apoi pacientul sesizează colorarea urinilor în brun-roşcat, decolorarea sacunelor şi colorarea în galben a pielii şi conjunctivelor (icter). HA evoluează întotdeauna către vindecare, neexistând riscul de evoluţie către hepatită cronică. Adulţii şi vârstnicii fac deseori forme mai severe şi mai prelungite de boală. Atunci când boala apare la un individ care are deja o hepatită cronică cu virus B sau C, evoluţia HA este foarte severă, uneori mortală.
Prevenire
Există un vaccin eficient contra HA, care este disponibil în farmacii sub numele de Avaxim. El conţine virus hepatitic A inactivat (omorât).
Vaccinul se administrează intramuscular. Vaccinarea constă în administrarea a 2 doze: prima doză la momentul 0, iar a 2-a doză după 6 luni sau 1 an. Persoana vaccinată este protejată contra HA pentru 10 ani. De aceea sunt necesare rapeluri la fiecare 10 ani.Când turistul care călătoreşte într-o zonă la risc nu este vaccinat contra HA, el trebuie instruit să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală şi alimentară pe toată durata sejurului.
1.3. Poliomielita
Poliomielita (P) este o boală infecţioasă severă, produsă de virusurile poliomielitice.
Incidenţă
Este încă frecventă în unele ţări subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud unde vaccinarea nu se face sistematic. În ţările dezvoltate ea este foarte rar întâlnită, fiind de obicei vorba de cazuri „de import”. Acestea apar de regulă la turiştii vârstnici care au călătorit recent în zone la risc. Vârstnicii sunt mai expuşi deoarece unii sunt nevaccinaţi, iar alţii au fost incomplet vaccinaţi. În plus, imunitatea postvaccinală scade în timp, motiv pentru care vârstnicii pot redevini receptivi la boală.În ţările în care vaccinarea anti-poliomielitică se face cu vaccin de adminisitrare orală, care conţine virus viu atenuat pot apare cazuri de P postvaccinală fie la cei vaccinaţi, fie la contacţii acestora. De aceea, actualmente, majoritatea ţărilor utilizează vaccin antipoliomielitic injectabil care conţine virus inactivat (omorât).
Sursă de infecţie. Cale de transmitere
Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav, care elimină prin fecale virus poliomielitic.
Calea de transmitere este digestivă (fecal-orală), prin intermediul mâinilor murdare sau prin consumul de apă sau alimente contaminate.
Simptomatologie şi evoluţie
Formele cele mai severe de P sunt cele paralitice, în care virusul ajuns la nivelul sistemului nervos central produce distrucţii ireversibile, soldate cu apariţia unor paralizii musculare dureroase, localizate cu predilecţie la nivelul membrelor. Paraliziile se pot extinde şi la muşchii respiratori, fapt care poate antrena moartea bolnavului prin asfixie. Paraliziile se recuperează numai parţial, pacientul rămânând cu sechele importante. Formele paralitice de boală sunt mai frecvente la adulţi decât la copii. Din fericire, în majoritatea cazurilor boala nu ajunge în faza paralitică, ci rămâne în stadiul de infecţie intestinală. Aceasta evoluează către vindecare fără sechele.
Prevenire
Din fericire există vaccin antipoliomielitic cu virus inactivat (omorât), care se administrează pe cale injectabilă, disponibil în farmacii sub numele de Imovax Polio
Este foarte important să efectuăm un rapel sau o vaccinare completă tuturor turiştilor care intenţionează să voiajeze pentru perioade lungi în ţări subdezvoltate, precum şi celor care voiajază frecvent dar pentru perioade scurte.
Schemele de vaccinare recomandate pentru turişti sunt:
* Pentru cei care au făcut în trecut o vaccinare antipoliomielitică completă (indiferent de tipul de vaccin utilizat) este suficient un rapel, dacă nu au făcut unul în ultimii 10 ani. Pentru adulţi se preferă vaccinul de administrare injectabilă, deoarece la această vârstă riscul de Poliomielită postvaccinală după vaccinul administrat pe cale bucală este mai mare decât la copil.
* Pentru cei nevaccinaţi sau vaccinaţi incomplet se recomandă o vaccinare completă cu vaccin injectabil. Aceasta constă în 3 administrări intramusculare la interval de 1 lună, urmate de un rapel la 12 luni după prima injecţie. Apoi sunt necesare rapeluri la fiecare 5-10 ani. Protecţia se instalează după a 2-a injecţie, deci plecarea în voiaj trebuie programată după acest moment.
2.1. Hepatita B
Hepatita B este produsă de virusul hepatitic B.
Incidenţă
Infecţia cu virus B este răspândită pe tot globul. Incidenţa maximă se înregistrează în Africa sub-sahariană, Asia de Sud-Est şi China. Zonele cu incidenţă medie sunt Europa de Est şi Sud-Est, ţările din bazinul mediteraneean şi America latină. Cea mai mică incidenţă se înregistrează în Australia, America de Nord şi Europa de Vest.
Riscul unui turist de a contacta o hepatită B în timpul unui sejur într-o ţară la risc este apreciat la 1/250.
Sursă de infecţie. Căi de transmitere
Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav cu hepatită acută sau cronică cu virus B, precum şi de purtătorii aparent sănătoşi de virus. Aceştia sunt contagioşi prin : sânge, secreţii vaginale, spermă, salivă şi lapte matern.
Căile de transmitere ale virusului B sunt:
* Contact sexual neprotejat (homo sau heterosexual)
* Utilizarea de droguri intravenoase
* Contact cu sânge contaminat prin:
o tratamente injectabile sau stomatologice, intervenţii chirurgicale efectuate cu instrumente contaminate şi insuficient sterilizate. Această cale este posibilă în ţările subdezvoltate în care accesul la materiale sanitatre de unică folosinţă este limitat.
o tatuaje, perforarea urechilor cu instrumente contaminate şi nesterilizate
o utilizarea în comun cu persoane infectate a unor obiecte de toaletă : forfecuţe de unghii, lame de ras, periuţe de dinţi etc.
* Transmitere materno-fetal (de la mamă la făt)
Simptomatologie şi evoluţie
Deseori hepatita acută B este asimptomatică (fără icter). Atunci când este simptomatică, are la debut simptome nespecifice : scăderea apetitului, greaţă, vărsături, dureri abdominale, oboseală, somnolenţă, dureri articulare, erupţii cutanate. După 1-2 săptămâni se instalează icterul. Uneori, hepatita acută B îmbracă forme foarte severe de boală (hepatite fulminante), care în absenţa transplantului hepatic evoluează deseori către deces. Aproximativ 90% din hepatitele acute B se vindecă, cu eliminarea completă şi definitivă a virusului din organism.În 10% din cazuri, organismul nu poate elimina virusul din organism, iar infecţia devine cronică (hepatită cronică). Aceşti pacienţi vor evolua în 10-20 de ani către ciroză hepatică şi apoi către cancer hepatic. Prezenţa virusului B creşte de peste 10 ori riscul de cancer hepatic. De aici rezultă importanţa prevenirii acestei infecţii prin vaccinare.
Prevenire
Există un vaccin eficient anti-hepatită B, care conţine antigenul viral de suprafaţă. El este disponibil în farmacii sub numele de Euvax-B şi se administrează intramuscular.
Există mai multe scheme de vaccinare :
* Luna 0, luna 1şi luna 6
* Luna 0, luna 2 şi luna 6
* Luna 0, luna 1, luna 2 şi luna 12
Protecţia postvaccinală se instalează după a 3-a injecţie. Pentru turişti, la care este nevoie de un efect rapid se preferă schema 0,1 şi 2 luni, cu rapel la 12 luni.
Studii recente au demonstrat că se pot utiliza cu succes şi scheme accelerate : ziua 0, ziua 10 şi ziua 21.
În 1989, OMS a recomandat vaccinarea tuturor turiştilor care călătoresc în ţări tropicale. După 1990, toate ţările au extins indicaţiile vaccinării antihepatită B. În România, vaccinarea anti-hepatită B este obligatorie pentru nou-născuţi la naştere şi pentru personalul medical. Majoritatea tinerilor şi adulţilor sunt însă nevacinaţi.
Protecţia asigurată de vaccin este cu atât mai lungă cu cât primovaccinarea se face mai devreme, în copilărie. Atunci când primovaccinarea se face la vârsta adultă, imunitatea durează 5-10 ani, motiv pentru care este necesar un rapel la fiecare 5 sau maxim 10 ani.
3.1. Tetanos
Tetanosul (T) este o boală gravă, deseori mortală, produsă de o toxină secretată de bacilul tetanic.
Incidenţă
T este mai frecvent întâlnit în ţările subdezvoltate, unde vaccinarea antitetanică nu se face sistematic. În ţările dezvoltate boala este rar întâlnită şi afectează cu predilecţie vârstnicii, care nu au mai făcut un rapel antitetanic în ultimii 10 ani.
Incidenţa T la turişti nu este cunoscută. Având în vedere gravitatea bolii şi faptul că în ţările subdezvoltate accesul la un tratament adecvat este dificil, rezultă importanţa efectuării unui rapel antitetanic înaintea unui voiaj în zone la risc.
Sursă de infecţie. Căi de transmitere
Rezervorul de infecţie este reprezentat de intestinul animalelor, care elimină prin fecale bacili tetanici, contaminând astfel solul.
La o persoană nevaccinată sau incomplet vaccinată, boala apare prin contaminarea unei plăgi cutanate cu pământ care conţine bacili tetanici. Orice leziune cutanată poate constitui poartă de intrare pentru T, dar cele mai periculoase sunt cele datorate accidentelor rutiere şi cele cauzate de înţepături profunde în obiecte subţiri şi ascuţite. T nu se transmite de la om la om.
Simptomatologie şi evoluţie
T se caracterizează prin apariţia în absenţa febrei a unor contracturi musculare la nivelul muşchilor membrelor şi trunchiului. Primul semn de boală este imposibilitatea deschiderii gurii (trismus) din cauza contracturii muşchilor maseteri. Treptat, contracturile se generalizează şi pot afecta şi muşchii respiratori, pacientul putând muri prin asfixie în timpul unei crize de contractură. Aceste crize de contractură musculară sunt frecvente şi conduc treptat la epuizarea pacientului.
Chiar şi în prezenţa tratamentului adecvat boala evoluează deseori spre deces.
Prevenire
Consultul medical pre-voiaj reprezintă o bună ocazie pentru a efectua un rapel vaccinal antitetanic.
Un singur rapel vaccinal este suficient pentru indivizii care au fost complet vaccinaţi în copilărie. Dacă individul este incomplet vaccinat sau nu poate preciza date referitoare la vaccinarea, se recomandă efectuarea unei vaccinări complete. Aceasta constă în administrarea de 3 injecţii intramusculare la interval de 1 lună, urmate de un rapel după 1 an şi apoi de câte un rapel la fiecare 10 ani. Imunitatea se instalează după a 2-a injecţie. Vaccinul este disponibil în farmacii sub forma unui vaccin monovalent numit Tetavax, sau a unui vaccin combinat diftero-tetanic, sub numele de Imovax dT.
3.2. Rabia (Turbarea)
Rabia (R) este o encefalită mortală în 100% din cazuri, produsă de virusul rabic.
Incidenţă
R este în primul rând o boală a animalelor, de la care se poate transmite accidental la om. Ea afectează animalele din toată lumea, cu excepţia următoarelor ţărilor insulare.
În Asia, Africa şi America de Sud, rabia este frecvent întâlnită la animale, reprezentând o mare problemă de sănătate publică.
Incidenţa bolii la om este strict legată de incidenţa bolii la animale.
Sursă de infecţie. Căi de transmitere
Sursa de infecţie este animalul bolnav de rabie, care este contagios prin salivă. Animalele cele mai frecvent implicate în transmiterea bolii la om sunt câinele, pisica şi vulpea.
Transmiterea bolii la om se face prin muşcătură produsă de un animal bolnav, sau prin contactul dintre saliva acestuia şi o leziune cutanată.
Simptomatologie şi evoluţie
La debut boala are simptome nespecifice: nervozitate, cefalee, amorţeli la locul muşcăturii. Apoi apar semne sugestive pentru rabie: hidrofobie, aerofobie, stare de agitaţie extremă, tulburări de comportament. Evoluţia este întotdeauna către deces într-un interval de câteva zile.
Prevenire
Importanţa profilaxiei prin vaccinare este justificată de gravitatea extremă a bolii şi de absenţa unui tratament eficient.
Din fericire există vaccinuri eficiente care pot preveni boala. Primele vaccinuri (utilizate încă în ţările subdezvoltate) erau preparate pe creier de animale şi erau greu tolerate, având uneori reacţii adverse severe (encefalită postvaccinală). Actualmente, în ţările dezvoltate se folosesc vaccinuri moderne, preparate pe celule diploide umane, foarte eficiente şi lipsite de reacţii adverse. În România este disponibil acest vaccin modern, care există în farmacii sub numele de Verorab. În caz de muşcătură produsă de animal suspect de rabie, pentru a fi eficace, vaccinul trebuie administrat cât mai repede după muşcătură şi în asociere cu imunoglobuline umane specifice antirabice sau ser antirabic. Există şi posibilitatea vaccinării preventive (pre-expunere), înainte de voiajul într-o zonă la risc. În acest fel se evită situaţia în care turistul muşcat de un animal suspect de rabie nu poate beneficia de vaccinul antirabic modern, în ţara în care voiajază. Schema de vaccinare pre-expunere cuprinde 3 injecţii intramusculare: ziua 0, ziua 7 şi ziua 28, urmate de un rapel la 1 an şi apoi la fiecare 3-5 ani.Acest tip de vaccinare pre-expunere nu este recomandată de rutină la toţi turiştii. Ea este indicată mai ales pentru turiştii care urmează să efectueze sejururi lungi (peste 1 lună) în zone la risc şi pentru cei care voiajază în zone în care accesul la vaccinul antirabic este foarte dificil.
4.1. Difteria
Difteria (D) este o infecţie severă produsă de bacilul difteric.
Incidenţă
Zonele la risc, cu incidenţă mare a D sunt zonele subtropicale şi tropicale, unde vaccinarea nu se face sistematic. În ţările dezvoltate apar rar cazuri de D, numai la persoane nevaccinate sau vaccinate incomplet. Sunt afectaţi îndeosebi vârstnicii, la care imunitatea postvaccinală scade în timp, putând ajunge la un nivel subprotector.
După 1990 a apărut o recrudescenţă a D în fosta URSS şi în alte ţări din Europa de Est, ceea ce a făcut ca OMS să recomande tuturor ţărilor să efectueze populaţiei adulte un rapel antidifteric la fiecare 10 ani.
Sursă de infecţie. Căi de transmitere
Sursa de infecţie este omul bolnav sau purtătorul nazofaringian asimptomatic de bacil difteric. Calea de transmitere este respiratorie.
Simptomatologie şi evoluţie
Forma de boală cea mai des întâlnită se caracterizează prin: temperatură înaltă; alterarea stării generale; faringoamigdalită severă cu depozite albicioase pe amigdale, care se desprind greu şi se extind către faringe şi laringe, putând conduce la asfixia bolnavului. Ganglionii submaxilari sunt mult măriţi de volum. În absenţa tratamentului adecvat pot apare complicaţii severe cum ar fi paralizii musculare, afectare cardiacă şi renală.
Prevenire
Plecarea într-un voiaj este o bună ocazie pentru medic să recomande un rapel antidifteric, sau mai corect diftero-tetanic, atunci când individul nu a primit un astfel de rapel în ultimii 10 ani. Pentru adulţii care nu au fost vaccinaţi antidifteric în copilărie se recomandă efectuarea vaccinării complete cu 2 sau 3 doze la interval de 4 săptămâni, urmate de un rapel după 6 luni. Se recomandă ca la adult să se utilizeze o doză de anatoxină difterică de 10 ori mai mică decât cea utilizată la copii, pentru că adultul tolerează mai dificil decât copilul acest vaccin. Există actualmente un vaccin bivalent diftero-tetanic creat pentru adulţi, care conţine o doză redusă de anatoxină difterică. El este disponibil în farmacii sub numele de Imovax dT.
4.2. Meningita Meningococică
Meningita meningococică este produsă de meningococ.
Incidenţă
Zonele din lume în care se înregistrează epidemii de meningită meningococică sunt Africa subsahariană, Asia şi America de Sud. Au fost observate cazuri sporadice de boală la turiştii care au călătorit în ţări ce se aflau în plină epidemie.
Incidenţa bolii pe lună de sejur este evaluată la 0,4 cazuri / 1 milion de turişti, iar pentru pelerinii la Mecca este estimată la 2000 / 1 milion de pelerini. Riscul epidemic cel mai mare se înregistrează între lunile ianuarie-mai. Cei mai expuşi sunt turiştii care vor locui împreună cu băştinaşii.
Sursă de infecţie. Cale de transmitere
Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav sau de purtătorul nazofaringian sănătos de meningococ. Aceştia sunt contagioşi prin secreţiile nazofaringiene, elimnate prin tuse, strănut, vorbit etc. Calea de transmitere este respiratorie.
Simptomatologie şi evoluţie
Boala debutează brusc cu temperatură, cefalee, vărsături, dureri în lungul coloanei vertebrale şi imposibilitatea aducerii bărbiei în piept. În absenţa tratamentului antibiotic adecvat boala evoluează către agravare, comă şi deces.
Prevenire
Există un vaccin anti-meningococic A+C, eficient asupra tipurilor de meningococ A şi C. El este disponibil în farmacii sub numele de Meningo A+C. Vaccinarea constă într-o singură administrare intramusculară, urmată de un rapel după 3 sau 5ani. Pentru adult şi copilul în vârstă de peste 2 ani, protecţia începe din a 10-zi după vaccin şi durează în medie 4 ani. Eficienţa vaccinului pentru copiii sub vârsta de 2 ani este incertă.Vaccinarea este obligatorie pentru turiştii care vor să participe la pelerinajul de la Mecca şi pentru cei care vor avea un sejur în zone cu incidenţă mare a bolii sau în zone în care există o epidemie de meningită menoingococică. Turiştii fără splină sunt expuşi la a face infecţii meningococice severe, motiv pentru care la aceştia vaccinarea anti-meningococică este obligatorie. Vaccinul trebuie administrat cu 10 zile înainte de momentul plecării.
4.3. Meningita cu Haemophylus influenzae tip b
Haemophilus influenzae tip b (Hib) poate produce infecţii severe la copilul mic (meningite, pneumonii, laringite, artrite). În ţările dezvoltate din Europa de Vest şi SUA, unde se practică vaccinarea sistematică a copiilor contra Hib, s-a obţinut reducerea până la zero a incidenţei meningitei cu Hib la copil. Vaccinarea anti-Hib ar fi deci utilă copiilor sub vârsta de 5 ani, nevaccinaţi, care urmează să voiajeze într-o ţară subdezvoltată. De asemenea vaccinul ar mai trebui recomandat, indiferent de vârstă, turiştilor care nu au splină. Aceştia sunt expuşi la infecţii severe cu pneumococ, meningococ şi Hib. Vaccinul anti-Hib este disponibil în farmacii sub numele de Act-Hib. El se administrează pe cale intramusculară după următoarea schemă:
* pentru copiii sub vârsta de 6 luni: 3 administrări la interval de 1-2 luni, urmate de un rapel la 12 luni de la ultima administrare
* pentru copiii între 6 luni-1an: 2 doze la interval de 1-2 luni, urmate de 1 rapel la 12 luni de la ultima administrare.
* pentru copiii între 1-5 ani: o singură doză, fără rapel.
4.4. Gripa
Gripa este o infecţie respiratorie produsă de virusurile gripale. Ea poate îmbrăca forme severe de boală la copii, vârstnici, gravide, pacienţi cu afecţiuni cardiace, respiratorii, hepatice sau diabet zaharat. Aceştia trebuie să fie vaccinaţi antigripal, în fiecare toamnă. Plecarea într-un voiaj creşte riscul de a contacta gripa, mai ales atunci când în ţara de destinaţie există o epidemie de gripă. Trebuie avut în vedere faptul că dacă în emisfera nordică epidemiile de gripă apar între lunile octombrie-mai, în emisfera sudică există un decalaj de 6 luni. Plecarea într-un voiaj este deci o bună ocazie pentru medic să recomande vaccinarea antigripală, mai ales atunci când viitorul turist face parte din grupele la risc pentru forme severe de boală. Vaccinul antigripal este disponibil în farmacii sub numele de Vaxigrip. El se administrează intramuscular şi este necesară o singură doză. Imunitatea durează 6-12 luni, motiv pentru care trebuie repetat în fiecare toamnă.
4.5. Rujeolă – rubeolă – oreion
Plecarea într-o ţară tropicală este o bun prilej pentru a recomanda unui adult efectuarea unui triplu vaccin contra rujeolei, rubeolei şi oreionului, atunci când acesta nu a avut în copilărie aceste boli.Triplul vaccin este la fel de eficace la copil şi adult, este bine tolerat şi nu este contraindicat la cei care au avut cândva una din aceste 3 boli. Relativ recent s-a observat că la cei vaccinaţi în copilărie contra rujeolei, rubeolei şi oreionului, titrul de anticorpi scade semnificativ, astfel încât adolescenţii şi adulţii pot redeveni receptivi la boală. De aceea majoritatea ţărilor au introdus obligativitatea unui rapel vaccinal la copilul mare sau adolescent. Plecând de la observaţia că rujeola este mult mai severă la adult decât la copil (mortalitate de 25 de ori mai mare), rezultă importanţa protejării adulţilor împotriva acestor 3 boli, atunci când urmează să călătorească în zone tropicale.
Vaccinul anti-rujeolă-rubeolă-oreion există în farmacii sub numele de Trimovax şi se administrează intramuscular, fiind suficientă o singură doză.
5.1. Febra galbenă
Febra galbenă (FG) este o boală tropicală produsă de virusul febrei galbene.
Incidenţă
FG este frecvent întâlnită în Africa şi America de Sud, îndeosebi în mediul rural.
Sursă de infecţie. Cale de transmitere
Sursa de infecţie este reprezentată de maimuţe. Omul este infectat accidental, prin intermediul înţepăturii de ţânţar.
Simptomatologie
Deseori boala este asimptomatică sau se manifestă printr-un episod care mimează gripa. Există însă şi forme severe de boală, cu mortalitate de peste 60%.
Prevenire
Având în vedere gravitatea bolii şi absenţa unui tratament eficace, rezultă că prevenirea bolii are o importanţă majoră. Din fericire există un vaccin eficace, care conţine virus viu atenuat. Acest tip de vaccin se face numai în anumite centre de vaccinare desemnate de către Ministerul Sănătăţii din fiecare ţară. Vaccinarea constă într-o singură injecţie intramusculară. Protecţia asigurată de vaccin începe din ziua 10 după vaccinare şi durează 10 ani. Vaccinul este contraindicat la gravide, copilul sub vârsta de 6 luni, pacienţii cu imunitate diminuată şi la cei alergici la proteinele de ou.Vaccinul anti-FG este recomandat tuturor celor care voiajază în ţări în care există cazuri de boală (Africa, America de Sud). Vaccinul este disponibil în farmacii sub numele de Stamaril
AUTOR
Dr. Victoria Aramă
Medic primar, Institutul de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’ Bucureşti
Şef de Lucrări, UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti
Doctor în ştiinţe medicale